Luni, 12 februarie 2024, ora 19.00, Sala Dalles
Cine sunt cei din spectacolul „Unde sunt cei care nu mai sunt?”
SERGIU CIOIU
„Actorul, cântărețul și compozitorul Sergiu Cioiu nu încetează a ne uimi, la cei 82 de ani ai săi, tânăr, ferice și plin de vitalitate, oferindu-ne un exemplu pe care n-ar fi deloc rău dacă l-ar urma și alți artiști, prin implicarea sa continuă întru cinstirea valorilor naționale. (Octavian Ursulescu)
„Componenta de trăire a amplului său preaplin interpretativ ar necesita, îndrăznesc eu să afirm, superlative încă mai convingătoare decât în chip obişnuit, spre a putea întruchipa cu certă măsură dimensiunile reale ale patosului investit în CONCERTUL-ÎNCÂNTARE pe care, cu o generozitate şi o veritabilă vocaţie de demiurg, Sergiu Cioiu ni l-a oferit în dar …
De la şoaptele subtile la tonurile pline de pregnanţă, mereu tânărul artist (căci putem vorbi de o a doua tinereţe!) a vădit o surprinzătoare capacitate de a doza şi exhiba o întreagă pluralitate de sentimente! Nu mai puţin frapantă s-a dovedit a fi debordanta energie cu care a susţinut intens tonusul exteriorizării timp de două ore încheiate!! Realmente, o energie a dăruirii de sine şi a creativităţii, demnă de invidiat!!!” (Florian Lungu – critic muzical)
„Sergiu Cioiu este un artist adevărat, cu o vitalitate și o longevitate artistică impresionante. Deviza sa profesională pare a fi, prezentul continuu, care este, de fapt, forma cea mai directă, cea mai caldă, a cea ce numim, în mod convențional, eternitate’’.
(Miron Manega, jurnalist)
„Sergiu te determină să vezi plaiurile românești, cerul cu minunea răsăritului de soare, valurile mării, ploaia, pitpalacul, țiganii cu obiceiurile lor. Sergiu cântă, recită, dansează, tace…
Am ascultat, cu pioșenie și lacrimă în colț de ochi, piesele „Cântecul vântului”, „Glasul tău” (dedicat Mariei Tănase), „Romanța romanței”, „Poarta Sărutului”, „Și totuși” (relatarea unei vieți într-un cântec), „Îți multumesc”, „Venise vremea”.
Sergiu Cioiu a fost și a rămas un talent unic în lumea muzicală românească. A ales o formă de interpretare neexplorată până la el, devenind unic și inegalabil în acelasi timp. A recitat cântând și a cântat recitând versuri minunate alese cu multă atenție și profesionalism. În sufletele noastre, a celor care am înțeles și apreciat muzica lui, el rămâne o stea care va străluci pentru eternitate”.
(Liana Herman, Israel & Valeriu Nutescu, România)
LORENA OLTEAN
Lorena Oltean, o voce remarcabilă a muzicii tradiționale românești, dă glas celor mai profunde sentimente ce încearcă pe tot parcursul vieții un suflet. Cântă de dor, de dragoste, de jale, de înstrăinare, din diferite zone ale tării: Maramureș, Bucovina, Moldova, Transilvania. Cântecul tradițional este un dat al ființei sale.
A studiat muzica la liceul, dar și la Conservatorul din București. La facultate l-a întâlnit pe muzicianul Grigore Leșe alături de care a concertat pe importante scene din Europa, ajungând și în fascinantul Mexic. Grigore Leșe i-a devenit mentor și reper în arta sa.
A fost invitată să susțină scurte recitaluri, solo voce, la Festivalul de teatru “V. Birlic” de la Fălticeni, la Festivalul „Serile filmului românesc” de la Iași, în cadrul Concertului de muzică clasică „Dor” de la Bruxelles, a lansărilor ultimului album de fotografie din trilogia “Bucătăria hoinară” semnat de Răzvan Voiculescu și la Expoziția “Port și transport” a artistei Ioana Palicica de la Tm.
Vocea Lorenei Oltean se regăsește în filmul documentar „Dimitrie Cantemir”, realizat de Cristina Liberis, cu scurte fragmente muzicale din județul Vaslui.
MIRON MANEGA
Sunt, cred, puţini dintre cei trecuţi de 40 de ani care să nu fi auzit vocea inconfundabilă a unuia dintre cei mai plini de atitudine jurnaliști români, Miron Manega. Deținător al argumentului potrivit ce devine un stimulent pentru dezbateri, verbul acestuia răzbate dincolo de zidurile spiritelor alterate. Angrenat în adevărul societății românești, cel azi aniversat rămâne la cârma adevărului. Și cum niciodată nu este un singur adevăr – depinde din ce unghi privești, nu-i așa? – Miron Manega, înainte de a-l aduce spre știința publicului, se informează, face conexiuni transdisciplinare, prezintă fațete noi și ia poziții […]. Că este declanșator de valuri, singur o afirmă în „Însemnări de sertar”: „Am creat valuri în jur încă înainte de a veni pe lume (…) M-am născut ca nelumea, cu picioarele înainte. Adică am intrat în viaţă aşa cum te duci în moarte. O fi vreo semnificaţie, în venirea asta, a mea, pe lume, ciudată, nefirească, cine ştie?” (Daniela Gîfu)
