Tehnologia avansează într-un ritm galopant și ne apropiem de o schimbare de paradigmă pe multe fronturi, similară cu sau mai mare decât cea generată de apariția curentului electric.
Cei mai mulți încă nu sesizează ce aproape suntem de un salt tehnologic uriaș, care va schimba din temelii viziunea noastră despre lume. În acest pachet de noi perspective ale viitorului se înscrie și așa-numitul Smart City – orașul inteligent al lumii de mâine.
Doar că, în opinia mea, ceea ce se înțelege astăzi prin acest concept va fi cu mult depășit în următoriul deceniu. Practic, zic eu, orașele inteligente ale viitorului vor depăși din multe puncte de vedere viziunea scriitorilor de literatură SF, odată ce inteligența artificială își atinge potențialul maxim.
Doar că într-o astfel de lume, beneficiile uriașe vor fi dublate și de riscuri pe măsură. Despre toate acestea voi vorbi astăzi cu cu doamna dr. arhitect Cerasella Crăciun, Profesor Universitar la Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu din Bucuresti.