21 noiembrie 2024

“Şi râsul ne uneşte” – Grupul VOUĂ 24.08.2018, ora 19.00

Cumpără Bilete

Şi râsul ne uneşte - Grupul VOUĂ - spectacol 24 08 2018

V-aţi săturat de vulgaritatea care a invadat reprezentaţiile scenice cu pretenţii de spectacole umoristice? Vă întrebaţi înainte de a pleca de-acasă dacă e bine să vă luaţi copiii la astfel de manifestări, speriaţi de gândul că ar putea auzi ceea ce nici hârtia nu suportă?
Vă gandiţi că umorul clasic, fără mitocanii şi grobianisme, a disparut?
Ei, bine, raspunsul e NU!

Veniţi să vă convingeţi de acest lucru şi să râdeţi cu gura până la urechi,
la spectacolul “ŞI RÂSUL NE UNEŞTE!”, prezentat de Grupul VOUĂ,
într-o formulă actoricească de excepţie:
Jean Lemne
Vlad Jipa
Florin Nan
Andrei Necula.

Momentele muzicale, multe cu iz parodic,
sunt asigurate de: Ovidiu Mihăilescu şi Dan Caramihai.

Regia spectacolul este asigurată de fondatorul şi mentorul grupului, Adrian Fetecău.

În Anul Centenar puteţi să demonstraţi că prin râs ne putem uni timp de două ore, într-o seară de august, chiar dacă multe ne despart, din păcate, în restul timpului. În mod cert, însă, cu toţii râdem de prostia care ne înconjoară, din ce în ce mai agresivă în ultima perioadă. În scenetele şi parodiile muzicale ale băieţilor din VOUĂ, fără accente politice, veţi regăsi spiritul umorului românesc sănătos, “a la Nenea Iancu”, în care până şi prostia are candoarea ei. Grupul VOUĂ a rămas credincios stilului de umor practicat de trei decenii şi mai bine, un stil fără agresivitate, dar cu…substanţă, care i-a asigurat o notorietate de necontestat în “piaţa de profil”.

 

Alte articole

Înscriere la cursuri