De Cristina Turnagiu Dragna
Lector curs: “Etichetă, Protocol și Ceremonial”
Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”
Eticheta, înteleasă inițial ca “bunele obiceiuri”, ulterior ca “bunele maniere” este prezentă în istoria umanității din timpuri străvechi. Ea a reusit să treacă testul timpului pentru ca aceste bune obiceiuri au fost perpetuate de la o generație la alta, asigurându-le acestora o conviețuire armonioasă, punctată de respect pentru cei în vârsta, pentru cei virtuoși și o întărire a organizării statale dar mai ales si-au dovedit eficiența și puterea în dezvoltarea comunitară, iar acest lucru a permis progresul.
Ajutorarea bătrânilor, disciplinarea copiilor, igiena personală și curățarea hainelor și locuințelor, prioritatea oferită celor care protejează familia și grupul, onorarea învingătorilor, toleranța cu care au fost tratați vecinii sunt primele bune obiceiuri care au făcut mai facilă comunicarea grupurilor și triburilor. Respectul și privilegiile oferite, în zorii societății omenești, celor viteji și curajosi care aparau pe cei nevoiasi sau celor generosi care ii ajutau pe cei mai putin norocoși au fost printre primele bune maniere. Onorarea experienței de viată a celor bătrâni și a întelepciunii acestora, concretizată prin ascultarea și consultarea acestora de către conducători este printre primele dovezi de eticheta a omului evoluat care a înțeles că anumite practici facilitează asigurarea securitătii, a resurselor, a guvernării, a dezvoltării, a apărării, a bunei vecinătăti și a colaborarii.
Preistorie și Antichitate
Ulterior, odată cu apariția așezărilor omenești anumite reguli de bună purtare, de trai în comun și de civilizație au trebuit urmate de către toti locuitorii acestora pentru a putea ramâne în apropiere. Au devenit din ce în ce mai apreciate grija pentru buna vecinătate, darurile oferite celor pe care ii apreciezi, ajutorul oferit celor care nu iși pot asigura singuri traiul, onorarea liderilor și ascultarea celor care asigură protecția și dezvoltarea orașelor. Aglomerările umane s-au trasformat ulterior în sate și orașe, a apărut scrierea și bunele maniere au ajuns pentru prima oară să fie consemnate.
Primele mențiuni cunoscute cu statut de “îndreptar de comportament adecvat” care au ajuns până în zilele noastre au fost descoperite în Theba în 1847 de un egiptolog francez și apartin vizirului Ptah-Hotep, supus al Faraonului Djedkare Isesi din a V-a Dinastie Egipteană, aproximativ 2375-2350 BC. în culegerea sa de 45 de maxime: „Înțelepciunile lui Ptah- Hotep pentru instruirea lui Ke’gemni” (fiul său) este evidențiată importanţa valorilor morale, accentuând nu numai ceea ce este corect ci ceea ce „din vechime” s-a dovedit a fi potrivit-adecvat. O versiune în limba română realizată de Andrei Pop după o traducere din limba engleza a lui Vincent A.Tobin din anul 2003 a acestei străvechi scrieri o puteti găsi la adresa: https://www.amazon.com/Ptahhotep-Gentlemanul-Egiptului-Descoper%C4%83-antichit%C4%83%C8%9Bii-ebook/dp/B084TTDXQY
Iată câteva îndrumari de etichetă și bune maniere de acum mai bine de 4300 de ani care iși găsesc utilitatea, înțelepciunea și valoarea:
„Să nu fii arogant datorită cunoașterii tale,
Ci învață de la cei neînvățați precum și de la cei învățați,
Pentru că nimeni nu a atins competența perfectă,
Și niciun meșteșugar nu a devenit maestrul complet.”
„Dacă te găsești șezând (ca oaspete),
La masa unuia cu un statut superior ție,
Acceptă lucrurile cu care ești servit.
Uită-te doar la ce este în fața ta,
Și nu te uita la el în mod constant,
Întrucât a-l forța pe acesta să interacționeze cu tine îl va irita.”
„Când bogăția s-a adunat, urmează-ți inima,
Întrucât bogăția nu aduce nici un avantaj când e o povară.”
„Nu repeta bârfele,
Și nu le asculta,
Pentru că ele sunt gângureala oamenilor mojici.”
„Nu spune ceva ca mai apoi să nu te ții de cuvânt,
Nu pune un lucru în locul altuia.
Fii atent să nu îți relaxezi propriile standarde;
Fii atent la vorbele celor înțelepți,
Și ascultă, dacă vrei să fii în siguranță
Când vorbești în fața celor ce ascultă când vorbești.
Mai întâi atinge nivelul de expert,
Și apoi vei putea vorbi cu succes,
Și fiecare acțiune întreprinsă de tine va fi în ordine. ”
În epocile ulterioare nenumărate alte înscrisuri au dus mai departe bunele maniere și bunele practici conducând la transformarea acestora în reguli de comportament adecvat cu vremurile și care facilitează coeziunea și progresul
„Codul lui Hammurabi”, Confucius în „Ceremonialul Zhou”, Socrate, Platon și Aristotel în Grecia Antica, Diocleţian sau Constantin cel Mare, toţi au abordat subiectul normelor de comportament politicos, adecvat şi eficient, cu aplicabilitate vremurilor și nivelului de dezvoltare al societăţilor lor. Dacă în 476, odată cu dizolvarea Imperiului Roman de Apus din vestul Europei, eticheta, protocolul şi ceremonialul intră în epoca întunecată a Evului Mediu, în răsăritul bătrânului continent, la curtea Împăratului Justinian din Bizanţ înfloreşte un protocol şi un ceremonial fastuos, făcut să arate, invitaţilor, străinilor, ambasadorilor şi solilor, prin scenografii ultra-elaborate, mărimea, puterea, demnitatea și frumuseţea Imperiului Roman de Răsărit.
Împaratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul s-a ocupat personal de instituționalizarea activitătilor de protocol și de ceremonii, rod al preocupării sale fiind “Descrierea ceremonialului curții imperiale” în care sunt prezentate în detaliu toate tipurile de activităti protocolare și cermonii, până intr-acolo incât sunt disecate cele mai diverse activităti ca de exemplu prezența Împaratului la cursele de cai și modul de înmânare a premiilor pentru câstigători.
O altă lucrare importantă din perioada bizantină este cunoscută sub titlul de “De officiis” a fost scrisă de Pseudo-Condinos (Georges Condinos) și a fost cunoscută și în țara noastră fiind sursa de inspirație pentru ceremoniile și protocolul de la curțile domnești din Tările Românesti.
Evul Mediu
Ulterior, occidentul a recuperat prin cavalerism şi curtoazie, cei doi piloni ai vieţii sociale și private europene din secolele 12-13, când au fost scrise primele cărti cu recomandări de comportament pentru cavaleri – „Urbanus Magnus Danielis Becclesiensis,” sau „The Book of Civilized Man” (Cartea bărbatului civilizat) de Daniel of Beccles, fiind considerată prima carte de maniere scrisă în limba engleză, datând de la începutul secolului 13.
Eticheta, în forma în care este cunoscută astăzi de “ansamblu de reguli de comportament“ utilizat atât în viaţa privată dar mai ales în cea publică, s-a coagulat în Franţa, în timpul domniei regelui Francois I (1494- 1547), un ilustru reprezentant al Renaşterii, care a reformat statul, societatea, cultura și politica franceză a secolului XVI. El a emancipat viaţa de curte, creând un program de evenimente şi festivităţi numeroase, la care invitaţii trebuiau să îndeplinească o serie de “condiţii” şi să urmeze câteva reguli de comportament în preajma regelui. Acest “ghid de etichetă” s-a diversificat și completat în timpul lui Henri al III-lea, care a înfiinţat pentru prima oară postul de Maestru de ceremonii (Maître des cérémonies) şi a ajuns la forma cea mai elevată, codificată și rigidă în timpul regelui Ludovic al XIV.
Începând cu 1682, regele Soare şi-a mutat întreaga curte la Versailles şi a început un complex proces de consolidare a statutului şi a puterii sale, dar mai ales a imaginii pe care acesta şi-a propus să o proiecteze în faţa nobililor și demnitarilor străini care vizitau Franţa. A utilizat în acest scop ceremonii somptuoase, a elaborat organizat, spectacole şi defilări impresionante, dineuri şi puneri în scenă menite să epateze prin grandoare.
De o mare importanţă în sprijinul consolidării supremaţiei sale în fata Europei au fost strictele reguli de precădere (ordinea prezentărilor, a aşezării la masă şi a primirilor, ierarhizarea membrilor curţii şi a nobilimii) precum şi o serie de obiceiuri de curte pe care le-a reglementat sub forma unor reguli de politeţe ( ceremonia trezirii şi apariţiei în faţa supuşilor, regulile primirii şi întâmpinărarii oaspeţilor, salutul, conducerea sau participarea la discuţii, modalitatea de asezare, reguli de luat masa, rute de deplasare în interiorul şi exteriorul palatelor și grădinilor, un set de reguli de conversaţie și corespondenţă, ceremoniile de decorare și ordinele regale). Societatea le-a adoptat şi urmat pentru a intra în graţiile regelui și pentru a-şi primi ori păstra privilegiile.
Iluminismul
În Anglia Iluministă, la mijlocul secolului XVIII asumarea conformării regulilor de curtoazie și politeţe ale curţii era dovadă de apartenenţă la aristocraţia şi nobilimea educată şi progresistă. În aceeaşi măsură membrii de mijloc ai burgheziei au adoptat și ei aceleaşi legi de bună şi elevată purtare, preferinţele artistice precum și standardele de eleganţă pentru a se identifica elitelor. Ei au fost cei care au scos primele manuale de politeţe în care se detalia codul de comportament, de la alegeri vestimentare şi sugestii de a deschide şi păstra placută conversaţia, până la momentele şi modul în care iţi poţi arăta emoţiile.
Epocile ulterioare, dominate de liberalism şi neo-clasicism şi-au păstrat rădăcinile în codul de comportament elegant şi l-au îmbunătăţit şi rafinat conform evoluţiei societăţii. Aşa s-au conturat cele mai importante reguli de etichetă care, adaptate timpurilor, au trecut graniţe și vremuri, au făcut confortabilă și plăcută prezenţa în societate sau în comunităţile care apreciau şi cautau politeţea, curtoazia, erudiţia, filantropia, mecenatul și în special trinomul Bine-Adevăr-Frumusețe.
Franța
La 1804, Napoleon, care a fost cel mai mare legiuitor al Franței își păstrează această poziție și în ceea ce priveste protocolul. Printr-un decret el stabilește reguli detaliate de ceremonial și protocol civil și militar precum și ordinea de precădere, până în cele mai mici detalii atat în autoritatile centrale, locale și pentru toate domeniile. Atât de bine au fost făcute aceste reguli încât ele au rămas în vigoare până în secolul XX când i s-au adus câteva adaptări la perioada actuală în 1907 sub premierul Georges Clemenceau, în 1958 când generalul Charles De Gaulle este “poziționat” al doilea după Președinte (până atunci locul 2 și trei erau ocupate de Presedinții camerelor legiuitoare Senatul și Camera Deputaților ) și în 1989 sub presedinția lui Francois Mitterand.
Franța a influențat semnificativ, încă din anii Renașterii și până în epoca modernă domeniul etichetei și protocolului devenind sursa de inspirație pentru multe țări europene, asa cum protocolul european a influențat protocolul țărilor din America de Nord, America de Sud, Australia și multe tări, foste colonii, ale Africii.
România
Si în Tările Românești, din cele mai vechi timpuri, domnitorii și boierii au introdus reguli de protocol care să tină seama și de practicile străine dar și de tradițiile locale.
Asemeni primei scrieri de acum 4300 de ani, considerată îndrumar de protocol, prima lucrare de acest tip de pe teritoriul țării noastre a pornit din aceeași motivație: transmiterea către generatiile viitoare a ințelepciunii părintești și a bunelor practici.
Este vorba despre lucrarea lui Neagoe Basarab, domnul Țării Românești intre 1512 și 1521 care a acordat o mare importanță protocolului și ceremoniilor : ”Invătăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” cunoscuta sa opera, este o culegere de invățături și povețe care fac referire la bunele purtări dar și la reguli de recrutare a boierilor, de cinstire a oștenilor, de primire a solilor sau de așezarea la mesele domnești.
O altă lucrare remarcabilă este “Descriptio Moldavie”, celebra opera a domnului Moldovei, Dimitrie Cantemir (1693 și 1710-1711) ce aloca aproape integral în partea a doua a lucrării spatii generoase despre protocol, ceremoniile civile, religioase și militare și despre orânduirea dregătoriilor Moldovei.
Cel care a institutionalizat însă aceste informații într-un prim cod este domnitorul Grigore Calimachi al Moldovei (1761-1764 și 1767-1769) care impreună cu logofatul său au adunat informațiile într-un corp unitar în “Condica ce are întru sine obiceiuri vechi și noua a prea inalților Domni, scrisă de Gheorghiachi, al II-lea logofat, la 1762 în Iași, din porunca Domnitorului Grigore Calimachi” . Acesta este cel care înființează în administrația domnească un compartiment și o anume funcție pentru conducerea rânduielilor protocolare: Logofetia și Logofătul de Obiceiuri
Instituirea logofetiei se face imediat și în Țara Românească și la 20 iulie 1797 este numit boierul Isac Ralet, ca membru de prim rând în divanul domnesc.
Odată cu Unirea Principatelor și cu urcarea pe tron a lui Alexandru Ioan Cuza activitățile de protocol sunt reformate după mai multe modele europene occidentale și adaptată la condițiile din țara noastră, uzanțele franceze de la curtea lui Napoleon al III lea au influențat însă cel mai mult concepția codului “Ceremonial”.
In epoca modernă, sub Regele Carol I se publică “Ceremonialul Curții Domnești” care în 1882 se transforma în “Ceremonialul Curții Regale a Romaniei”. În cele 173 de pagini sunt abordate toate aspectele activității de protocol care privesc Curtea Regală dar și ale altor instituții ale țării. Astăzi Casa Majestătii Sale Regele Mihai I al României folosește o formă ajustată și modernizată a acestei lucrări.
După înlaturarea de către comuniști a monarhiei urmează o perioada de degringolada, unic model fiind practicile folosite în Uniunea Sovietică. Pentru ca nu mai existau oameni pregătiti și nici funcții care să asigure bunul mers al protocolului acesta a fost supus improvizatților și nepriceperii.
Abia în 1958 se reușește închegarea unui “Ceremonial de Stat al Republicii Populare Române “ care în 1964 și în 1968 primește modificări prin constituirea unui organism special denumit “Protocolul de stat” care s-a transformat repede în protocolul personal al șefului statului Nicolae Ceausescu.
După Revoluția din 1989 s-au facut eforturi de reintroducere a uzanțelor protocolului specific țărilor democratice și s-a încercat o aliniere cu practicile internaționale în materie.
Astăzi, în România, sunt în vigoare legi și hotărâri ale Guvernului care reglementează activitătile de protocol și ceremonial precum și folosirea însemnelor statului. În anul 2016 a fost înfiintat Consiliul Protocolului Național, structură aflată în subordinea Administrației Prezidențiale și condus de Directorul Departamentului de Protocol al Administrației Prezidentiale (actualmente doamna Delia Dinu). În sprijinul acestui Consiliu al Protocolului echipa delegată la Administrația prezidentială urmează să întocmească Ghidul Protocolului Național. Din pacăte această stare de fapt se prelungește de peste 4 ani, iar acest ghid este deosebit de necesar și așteptat.
