21 noiembrie 2024

Reprogramarea subconștientului: Procesul “schimbării gravitaționale” în dezvoltarea personală Convorbirile Dalles

Că știm sau că nu știm, viața noastră este guvernată de tot felul de programe subconștiente. Chiar dacă avem impresia că acționăm liberi și luăm întotdeauna decizii în mod conștient, în realitate suntem controlați mai mult au mai puțin de condiționările tecutului, de programele născute din educați primită și de obiceiurile pe care le-am construit în decursul anilor.

Tocmai de aceea, ca să îl citez pe Einstein, “Să faci același lucru în mod repetat și să te aștepți să obții rezultate diferite este definiția nebuniei”.

Cu alte cuvinte, nu ne putem transforma decât ieșind de sub controlul vechilor programe, prin crearea unor noi obiceiuri, prin schimbarea perspectivei din care privim viața, prin stabilirea unor obiective noi.

Astăzi, împreună cu terapeutul Eugen Bîrgăuanu, coordonator al grupului de crecetare AIM, vom vorbi despre Reprogramarea subconștientului și Procesul “schimbării gravitaționale” în dezvoltarea personală.

Vizionare cu folos!

Alte articole

Înscriere la cursuri