Duminică, 27 noiembrie 2022, orele 15:00 – 17:00, la Sala Dalles
Invitați speciali:
Prof. dr. Dan D. Farcaș
Emil Doicu
Marius Ghidel
Moderator
Maria Timuc
Lansarea cărților:
„Exerciții de Apreciere”, „Exerciții de Admirație” și Exerciții de Recunoștință” – Întrebări și răspunsuri, autor Marius Ghidel, Editura Dharana
https://www.edituradharana.ro/produse/marius-ghidel
Descrierea evenimentului:
Marius Ghidel vine acum cu o nouă carte, de data aceasta o carte în „trei cărți”, al căror titlu poate intriga, dar și genera curiozitate: „Exerciții de Apreciere”, „Exerciții de Recunoștință” și „Exerciții de Admirație”, fiecare însoțită de subtilul „Întrebări și răspunsuri”.
Cititorul se poate întreba – pe bună dreptate – ce poți spune într-o carte întreagă, ba chiar făcută din trei volume, despre Apreciere, Admirație și Recunoștință, mai ales că aceste trei dimensiuni ale psihologiei umane nu fac parte din practica obișnuită a vieții de zi cu zi.
Lucrurile stau mai degrabă invers: suntem obișnuiți să criticăm, să căutăm în jurul nostru, deopotrivă la cei dragi (mai ales, la aceștia) și la necunoscuți, slăbiciuni, defecte, părți negative, să ne exprimăm nemulțumirea.
Când suntem nemulțumiți, ratăm oportunitatea de a vedea ce este bun, frumos și remarcabil în lumea noastră, percepția ni se închide pentru divinul care ne însoțește zi de zi, pentru a resimți totul sub forma unei pierderi de energie, de vitalitate și, în esență, de îndepărtare de sursa vieții, care este Dumnezeu. Emoțiile negative ne pot copleși tocmai pentru că, în loc să ne concentrăm atenția pe gândurile care ne dau puterea de a trăi, procedăm invers. Iar asta ne determină să nu mai avem capacitatea de a aprecia, de a admira și de a le fi recunoscători celor din jur, dar și lui Dumnezeu pentru darul vieții.
În cele trei cărți ale sale, Marius Ghidel preia întrebări de la cititorii săi și diferite situații de viață ale acestora, răspunzând în felul său, uneori frust, direct și pe alocuri lazarevian (căci el are o esență lazareviană în teoria pe care o susține). Practicanții teoriilor lui Ghidel sunt mulțumiți de rezultatele pe care le obțin în viețile lor, de schimbările pe care le trăiesc, mulți sunt chiar fascinați și izbutesc să înțeleagă profund teoria: „nu reacționa, renunță la agresivitate, renunță la dorințe, abandonează-ți Egoul” pentru ca toate să ți se împlinească.
*
La această conferință și lansare am invitat tocmai un asemenea cititor, unul care l-a înțeles în profunzime pe Ghidel, respectiv Emil Doicu, și care ne va dezvălui, printr-o bună capacitate de exprimare a trăirilor sale, ce schimbări a adus practica aprecierii, a recunoștinței, a admirației, dar și practica renunțării la Ego în viața sa. Probabil că Emil Doicu va convinge mulți oameni să practice pentru a experimenta viața spirituală de la alt nivel și a-și transforma viața nefericită în una grațioasă și plină de înțelepciune.
*
Prof. dr. Dan D. Farcaș – cunoscut astăzi ca reprezentant de vârf al cercetării în domeniul OZN, a fost primul care l-a remarcat pe Marius Ghidel atunci când nici măcar el nu știa că va deveni scriitor. Pe vremea aceea, Marius trăise doar niște experiențe de viață excepționale, ieșite din comun chiar, necunoscute lumii înconjurătoare, dar pe care profesorul Farcaș le-a creditat, inclusiv scriind o carte cu titlul: „Enigma lumilor paralele” ( Editura Școala Ardeleană). Marius Ghidel este unul dintre personajele principale ale acestei cărți grație experienței sale spectaculoase, a călătoriilor prin Univers, pe care și le amintește, inclusiv călătoria către această lume, experiențe detaliate în primele sale cărți, în special „Shangri-La. Frumusețea fără margini a Divinului. Calea către fericire”
Considerat unul dintre cei mai profunzi și mai serioși cercetători ai fenomenului OZN, autorul a zeci de cărți pe această temă, Dan D. Farcaș va fi alături de noi pe 27 noiembrie, împreună cu cărțile domniei sale, pe care le veți găsi în holul Sălii Dalles, la standul pregătit de Editura Dharana.
De asemenea, Marius Ghidel vă va răspunde la întrebări într-o sesiune specială de „întrebări și răspunsuri”, prevăzută în programul conferinței, iar la final le va oferi autografe tuturor cititorilor interesați.
Intrare: 20 lei, biletele se pot lua la intrarea în sală.
Vă așteptăm cu drag.