Conferință: MAREA ÎNTOARCERE
25 mai 2022, ora 18.00, Sala Dalles
Cu bucurie vă invităm la cea de-a treia conferință dedicată celei mai recente cărți publicate de Annick de Souzenelle în România – “Marea Întoarcere”, apărută la editura Herald.
După ce la conferința anterioară am avut 4 invitați de marcă, din 4 domenii diferite: mistica iudaică (conf. univ. dr. Felicia Waldman), antropologie (conf. univ. dr. Lucia Terzea-Ofrim), fizică (cercetător Andrei Dorobanțu) și istoria religiilor (prof. Marius Vasileanu), în această conferință invitatul special vine tocmai de la Iași și este o personalitate deosebită din domeniul teologiei:
d-l Gheorghe Popa – Preot Profesor Doctor la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi, disciplina Teologie morală, Ascetică şi Etică socială
În plus, dl profesor este el însuși traducător a două din cărțile lui Annick de Souzenelle : «Egiptul interior» și «Femininul Ființei»
Gazda conferinței : Mihai Laurențiu Gânj, filolog, traducătorul în limba română al cărții “Marea Întoarcere”.
Conferința este cu intrare gratuită și va fi însoțită de un stand de carte al editurii Herald.
Pentru cei din provincie sau care nu pot ajunge fizic în sală vom transmite conferința live pe pagina de facebook a GNSPY : https://www.facebook.com/gnspy
Vom continua descoperirea celei mai recente cărți scrise de Annick de Souzenelle – “Marea Întoarcere” – și o vom asculta chiar pe autoare cu câteva noi interpretări.