20 februarie 2025

La Vita e Bella 4.06.2025, ora 19.00

Cumpără bilete

La Vita e Bella

Miercuri, 4 iunie 2025, ora 19.00, Sala Dalles

Concert de muzică italiană cu tenorul Ştefan von Korch, soprana Oana Şerban şi pianistul Alexandru Burcă

În prag de vară, tenorul Ştefan von Korch şi soprana Oana Maria Şerban vă invită la un concert  în care romantismul va fi în floare:  secvențe muzicale celebre pline de vivacitate, pasiune şi culoare vor transpune publicul în însorita peninsulă, evocând atmosfera autentic italiană dar şi pentru o seară ce va aduce în suflete bună dispoziţie şi bucurie.

Ştefan von Korch, solist amfitrion şi coordonator artistic Musical Extravaganza spune: „vă invităm la un concert ce arată complexitatea şi frumuseţea repertoriului italian: prin arii celebre,  canzonete îndrăgite  sau refrene contemporane celebre, vom călători în patria muzicii de suflet

## DESPRE SOLIŞTI

** Ştefan von Korch – Tenor  **

Cu o evoluţie exponențială, națională şi internaţională, Ştefan von Korch a început anul pe scena Filarmonicii de Stat Transilvania, în Carmina Burana, lucrarea sa „semnătură,” în care a debutat anul trecut şi pe scena prestigiosului Festival Palermo Classica

Ştefan von Korch a încheiat 2024 cu apariţii de marcă la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian,  la  Sala Palatului şi la Filarmonicile din Târgu-Mureş şi Timişoara, iar lunar eleboreză poveşti muzicale, în stagiunea de concerte Musical Extravaganza.

 Tot în decursul anului trecut a interpretat pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş lucrarea vocal simfonică Stabat Mater de G. Rossini considerată o demonstraţie de virtuozitate pentru orice tenor şi lucrarea Lobgesang de F. Mendelssohn, a fost invitat la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban şi la Opera Română din Timişoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.

În 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” şi “Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “I Puritani” (premieră naţională) “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.

Oana-Maria Șerban – soprană

 Talentata soprană de coloratură a cântat în Grădinile Palatului Versailles, cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice de la Paris, a performat la Musikverein din Viena  în rolul Dochiţa din Opereta „Crai nou”, alături de Opera Naţională din Bucureşti şi a debutat la Opera Națională din București în 2023  în rolurile Olympia din opera Povestirile lui Hoffmann, de J.Offenbach, Gilda din opera Rigoletto de Giuseppe Verdi, si cel mai recent Susanna, din opera Nunta lui Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart. Este eroina favorită a celor mici în roluri memorabile pe scena Operei Comice pentru copii, unde a fost, printre altele, Rosina din opera Bărbierul din Sevilla, Clorinda din opera Cenușăreasa, ambele de Gioachino Rossini, Norina din opera Don Pasquale și Adina, din opera Elixirul dragostei, de Gaetano Donizetti

Despre stagiunea Musical Extravaganza

Stagiunea Musical Extravaganza. Concertele au menirea de a oferi publicului bucuria întâlnirii cu nume reprezentative ale scenei lirice, într-un cadru mai restrâns, ce oferă o perspectivă diferită asupra actului artistic faţă de cea de pe impozanta scenă a operei, dar şi de a apropia genul clasic de publicul de toate vârstele.  Spectatorii sunt invitaţi să îşi admire soliştii preferaţi într-o atmosferă selectă, completată de un acompaniament de cameră, ce pune în valoare interpreţii într-o lumină caldă şi personală.

Evenimentele sunt găzduite la Sala Dalles, alegere deloc întâmplătoare. Protagoniştii Musical Extravaganza invită publicul într-un spaţiu cu tradiţie şi istorie în peisajul cultural şi urcă pe scena pe care, de-a lungul vremii, au concertat mari muzicieni precum George Enescu (26 concerte), Dinu Lipatti, Mihai Jora, Ionel Perlea, Ion Voicu sau Virginia Zeani.

Pentru a fi la curent cu evenimentele următoare vă invităm pe pagina Musical Extravaganza.

Biletele pot fi cumparate online pe ticketstore.ro sau de la:

  1. Casa de bilete a Teatrului Național de Opereta și Musical “Ion Dacian” – B-dul Octavian Goga Nr.1 (marti-vineri 12.00-19.00 și cu o ora înainte de spectacole sâmbătă și duminica)
  2. Casa de bilete a Salii Dalles – B-dul Nicolae Balcescu Nr.18 (luni-vineri 10-17)

Alte articole

Înscriere la cursuri