Pia, Vio şi Kito, cele trei personaje PAM PAM, prind viaţă în acest scenariu original și oferă o adevărată lecţie micilor spectatori despre asumarea unor VALORI precum: bunătate, curaj, iubire, prietenie, veselie, ajutor, recunoștință și acceptare.
Spectacolul gravitează în jurul unei idei centrale: toți copiii au nevoie de supereroi, să se identifice cu ei, să trăiască în mijlocul poveștilor frumoase, să învețe de la aceștia.
Asistăm la discuția de seară între mama și băiețelul ei, Andrei care încearcă tot felul de ghiduşii faţă de sora lui mai mare, Ana. Înainte de a merge la culcare, mama îi verifică temele băiatului, prilej care aduce un dialog cu replici savuroase între cei trei, scenariu des întâlnit într-o familie. Andrei adoarme și în vis îi apar Pia, Vio și Kito, păpuşile din camera lui care care prind viaţă, însoțindu-l într-o adevărată călătorie spre cunoașterea sinelui, și în descoperirea şi înțelegerea valorilor care conturează personalitatea micului actor.
Membrii trupei PAM PAM au devenit eroii transformării lui Andrei, adevărați prieteni care îl vor însoși și sprijini în toate aventurile lui. Un vis care îl ajuta pe personajul principal să înţeleaga cele mai importante valori şi cum trebuie ele însuşite şi aplicate în relaţia cu cei din jur: familia sau prietenii.
Durata: 50 de minute