Joi, 14 noiembrie 2024, ora 18.30, Sala Dalles
Anul acesta, pe 14 noiembrie, se împlinesc 155 de ani de la nașterea Iuliei Hasdeu, iar acest spectacol-eveniment captează fabuloasa viață a Iuliei Hasdeu, din perspectiva sufletului ei eliberat, evocat cu mare măiestrie artistică de actrița româno-canadiană Claudia Motea. Invitați de onoare care vor lua cuvântul: Academician Valeriu MATEI și prof. dr. Crina BOCȘAN.
Publicul va avea șansa de a se întâlni cu un destin de excepție: tânăra care la doar unsprezece ani absolvea Colegiul Sfântul Sava și Conservatorul, iar la șaisprezece ani era studentă la Sorbona, scria versuri, teatru și roman și avea aceleași aspirații și dorințe ca adolescenții de azi.
Iulia Hasdeu a fost un copil supradotat, spiritual și intelectual, care avea presimțirea nemuririi și, deopotrivă a trecerii ei scurte prin această viață, în timp ce părinții ei își puneau mari speranțe că va deveni una din gloriile României. Moartea ei prematură, la mai puțin de nouăsprezece ani, a fost o mare cumpănă pentru părinții ei și o mare decepție, cu care nu s-au împăcat toată viața. Asta l-a determinat pe tatăl ei, savantul filolog și istoric Bogdan Petriceicu Hasdeu, să o invoce, ani la rând, prin tehnici spiritiste, în ciuda mesajului ei tainic, din lumea de dincolo:
„Sunt fericită. Te iubesc. Ne vom revedea. Asta ar trebui să îți fie de ajuns.”
Închis într-un trup de copilă, sufletul ei se descătușează și vine la întâlnirea cu noi pentru a ne dezvălui un crâmpei din tainele vieții și ale morții.
Actrița: Claudia Motea
Scenariul: Radu Aldulescu
Regia și selecția muzicală: Alina Hiristea
Concept video: Ciprian Duică
Durata spectacol: 1h
Vă așteptăm cu multă iubire să cinstim memoria poetei, simbolul național al tinereții creative!