Românii sunt moștenitorii unor culturi extraordinare precum Cucuteni, Boian, Gumelnița, Hamangia, cultura Geto-Dacică și, cu toate că aceste culturi sunt excepționale în economia istorei europene, autoritățile românești sunt incapabile să valorifice cultural, identitar și turistic moștenirea pe care o avem.
Referindu-ne la perioada geto-dacică, există mai multe finanțări pentru cetățile grecești de pe malul Mării Negre sau pentru capitala romană a Daciei – Ulpia Traiana Sarmizegetusa, decât pentru siturile arheologice geto dacice.
Nici măcar nu trebuie să fii prea inteligent ca să înțelegi că turistul străin care vrea să viziteze obiective istorice romane se duce în Italia, iar cel care vrea să vadă cetăți și temple grecești călătorește în Grecia.
Cu toate acestea, filozofia tâmpă a autorităților românești favorizează și din punct de vedere turistic obiectivele grecești și romane de pe teritoriul României, în loc să se concentreze pe cele geto-dacice, care sunt cele pentru care turistul străin ar veni în România dacă ar fi promovate corespunzător.
Astăzi, împreună cu invitatul meu, generalul în rezervă Mircia Chelaru, fost Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, vom vorbi despre Geto-Daci și ignoranța păguboasă a autorităților românești.
Vizionare cu folos!
Emisiunea face parte din ciclul “Convorbirile Dalles”, proiect produs de Centrul Metropolitan de Educație și Cultură Ioan I. Dalles din București.