Nu doar că legendele și miturile spaniole vorbesc despre descendența getică a locuitorilor Peninsulei Iberice dar, timp de sute de ani, conform documentelor, regii spanioli au subliniat că strămoșii lor antici sunt Burebista, Decebal, Deceneu sau Zamolxis.
În același timp, în nordul Europei, se înființa provincia medievală Dacia care cuprindea țări precum Suedia, Danemarca sau teritoriul Țărilor Baltice. Aici, în Suedia, de exemplu, primul scriitor al țării a purtat numele Petrus de Dacia, iar la intersecția secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea savantul suedez Carolus Lundius scria cartea “Zamolxis, primul legislator al geților”, cartea cu care căuta să își convingă regele că ei, suedezii, sunt urmașii geților și că, pentru binele societății. ar trebui să urmeze legile lui Zamolxis.
Peste toate, dovezile arheologice puse în evidență în ultimele decenii ne demonstrează, și din acest punct de vedere, că geto-dacii au ajuns până în Țările Baltice, lucru făcut cunoscut românilor de jurnaliștii de la Formula As care au străbătut Europa în căutarea urmelor strămoșilor noștri.
În aceste condiții, te întrebi: cum se face că autoritățile românești ingnoră toate aceste lucruri sau vor să le ducă în derizoriu?
Astăzi, împreună cu directorul Editurii Uranus, dl Dumitru Ioncică, vom vorbi despre cea mai nouă carte apărută la editura sa – “Geții și genealogia popoarelor nordice” – carte care se înscrie în seria lucrărilor acelor autori străini care, din Antichitate și până în Epoca Modernă, au vorbit despre influența majoră pe care geții sau geto-dacii au avut-o în Europa.
