Dr. Doina Işfănoni, cercetător etnolog
FLORIILE SAU DUMINICA VLĂSTARILOR ÎN TRADIŢIA ROMÂNEASCĂ
Ultima duminecă din Postul Paştelui este cunoscută în popor sub numele de “Florii” sau “Dumineca Vlăstarilor”. În această zi biserica creştină sărbătoreşte Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, după ce săvârşise ultima sa mare minune : Învierea lui Lazăr din Betania, fratele Martei şi al Mariei, mort de patru zile. Pentru această bucurie, locuitorii Ierusalimului îl întâmpină sărbătoreşte pe Iisus, a doua zi, duminecă, cu ramuri verzi de finic(simbol al nemuririi).
In spiritualitatea românească “Floriile” reprezintă o pioasă cinstire a acestui memorabil eveniment creştin, dar şi o veselă aniversare a reînvierii naturii. Simbolul sărbătorii sunt ramurile verzi de salcie şi de răchită, numite în diverse sate şi “mâţişoare”.
Expresie a fertilităţii – orice mlădiţă prinde rădăcini când găseşte un teren puţin umed – şi a regenerării ciclice a vegetaţiei, salcia aduce în atenţie bogata simbolistică a arborelui sacru, venerat de-a lungul timpului în majoritatea civilizaţiilor străvechi. In Extremul Orient salcia simbolizează nemurirea. Ea favorizează regenerarea vieţii; mormintele personajelor mitice erau plasate la umbra sălciilor(China).În insula Hokkaido salcia este un arbore totemic; din ramurile salciei amestecate cu lut s-au creat primii oameni. Pentru indieni, salcia este atât emblema fertilităţii, asociată feminităţii, cât şi simbolul purităţii deoarece salcia nu poartă fructe niciodată.
In tradiţia românească salcia este o prezenţă mitico-simbolică extrem de vie care păstrează multe dintre semnificaţiile arborelui sacru fiind asociată cu principiul regenerării vieţii, al creşterii şi al fecundităţii. Utilizarea “mâţişoarelor” ca simbol al Sărbătorii Floriilor nu este întâmplătoare. In credinţele românilor, mlădiţele de salcie continuă să fie expresia bivalentă a fertilităţii şi a nemuririi, dar şi a biruinţei creştine a vieţii asupra morţii, prin minunea învierii lui Lazăr, de către Mântuitor.
Pentru a dobândi calităţile magice şi religioase specifice, ramurile de salcie sunt aduse în biserică şi sfinţite de preot, în cadrul Liturghiei din Dumineca Floriilor. Numai astfel purificate, mlădiţele/”mâţişoarele” pot îndeplini funcţiile fertilizatoare şi de protejare a vieţii şi sănătăţii oamenilor.
In multe dintre satele româneşti, dar şi în oraşe, observăm cum annual, în Dumineca Floriilor, ramurile de salcie sunt principalul simbol al sfintei sărbători. Prezente în biserică pentru a fi sfinţite, ele sunt luate apoi de fiecare creştin şi duse acasă, pentru raţiuni care cu greu îşi mai află astăzi justificarea. Adesea, nu se prea ştie ce să faci cu aceste ramuri în casă, unde să le pui şi la ce servesc ele. Gestul există, continuă să fie practicat, dar puţini oameni îi mai ştiu adevărata motivaţie. Spre cunoaştere vom enumera câteva dintre cele mai frecvente credinţe legate de simbolismul arhaic şi creştin al ramurii de salcie, sfinţite în Dumineca Floriilor.
Expresie a perpetuei regenerări, a fecundităţii şi fertilităţii, ramura de salcie este folosită pentru a determina manifestarea acestor calităţi, atât la oameni cât şi la animalele pe care acestia le cresc în gospodărie. Bătrânii din Banat obişnuiesc ca atunci când se întorc de la biserică cu “mâţişoarele”, mai întâi, să atingă pruncii pe cap cu ele, “ca să crească mari şi sănătoşi”. In Moldova, gospodarii lovesc vacile cu ramurile de salcie sfinţite, pentru a le spori “mana ”( lactaţia). In Bucovina este obiceiul ca ramurile de salcie să fie făcute coroniţă şi să se aşeze pe straturile din grădină, “ca să rodească mai bine şi să nu le mănânce gândacii”.Nici stupii nu sunt ocoliţi, mlădiţele fiind capabile “să sfinţească stupii” şi albinele “să strângă mai multă miere”.In Muntenia, coroniţele de salcie se pun în livezi, pe pomii fructiferi, pentru un rod mai bogat. Tot pentru prolificitate, la Sângiorgi”(Sf.Gheorghe) coroniţele de salcie sunt aşeazate pe gura găleţilor în care se mulg vacile.
O altă categorie de practici arhaice aduc în atenţie, proprietăţile terapeutice ale salciei . Inghiţitul “mâţişoruilor”, de îndată ce se ieşea din biserică, după slujba de Florii, reprezintă o profilaxie eficientă pentru a nu mai suferi de “gâlci”(amigdalită) şi a “fi sănătos tot anul.”. Vitele erau şi ele lecuite de diverse afecţiuni, tot cu ajutorul ramurilor de salcie sfinţite. Fie că animalele erau stropite cu aghiasmă, fie că erau afumate cu “mâţişori de salcie” arşi, fie că ramurile sfinţite se tocau şi se dădeau ca hrană, împreună cu tărâţele, în credinţa era că astfel animalele se vor lecui.
Virtuţile apotropaice(protectoare) ale ramurilor de salcie sunt cel mai bine conservate în memoria oamenilor. Fiecare creştin ştie că aceste ramuri sfinţite, aduse acasă, trebuiesc puse la icoane(Muntenia, Oltenia, Transilvania) şi păstrate astfel peste an. In Moldova, dimpotrivă, este credinţa că “Mâţişoarele” nu trebuiesc duse în casă, “că atunci moare cineva din acea casă”(credinţă de origine slavă,izvorâtă dintr-o contaminarea cu simbolismul negativ al salciei). Pentru acest motiv, bucovinenii aşează ramurile afară, la streaşina casei sau într-un alt loc ferit, ca să le aibă la îndemână, atunci când vor avea nevoie.
Practicile cu funcţie de purificare a spaţiului vital şi de alungare a forţelor malefice cu ajutorul ramurilor de salcie , determină diverse comportamente rituale, diferenţiate zonal. In Transilvania, Banat şi Muntenia casele se afumă cu ramuri de salcie arse, pentru a feri gospodăria de foc şi “alte rele”. Când tună şi fulgeră sau este vijelie, moldovenii aprind aceste mlădiţe şi se roagă, pentru a opri stihiile dezlănţuite ale naturii. Când grindina ameninţă semănăturile, oamenii ard mâţişori de salcie, fie în gospodărie, fie chiar pe hotar, pentru a împiedica înaintarea norilor aducători de “piatră”.
Multe ar mai fi credinţele şi obiceiurile românilor legate de cinstirea ramurilor de salcie. Martori vizuali de spiritualitate străveche, aceste mlădiţe înverzite şi sfinţite în Dumineca Floriilor, aduc peste veacuri dovada bivalenţei sacre a acestui arbore. Pe de o parte, descoperim că ramurile de salcie/”Mâţişoarele”, continuă să fie şi astăzi emblema sărbătorii creştine a miracolului Învierii lui Lazăr, iar pe de altă parte, prin simbolismul legat de practicile terapeutice, apotropaice(purificatoare/protectoare)şi de fertilitate, ramurile fac trimitere la arhaice ritualuri dendrologice.
Dr. Doina Işfănoni, cercetător etnolog
Imagine: The Entry of Christ into Jerusalem, Byzantine mosaics from The Palatine Chapel (Cappella Palatina), Palermo, Italy, mid 12th century A.D.
