21 November 2024

Infractorii 4.04.2020, ora 19.00

Cumpără Bilete

Infractorii

INFRACTORII
de ANA-MARIA BAMBERGER
regia DAN TUDOR

cu:
ADA NAVROT
DAN TUDOR

scenografia: CORINA GRĂMOȘTEANU
ilustrația muzicală: VLAICU GOLCEA
mișcarea scenică: FLORIN FIEROIU

„Ce-ai face dacă un incendiu a distrus tot ce aveai, asigurarea nu plătește, banca refuză să-ți acorde credit și soția te anunță că familia se va mări curând? Și – dacă asta face din tine un… „infractor”?

Ca autor, întotdeauna m-a interesat foarte mult ACTORUL, relația lui cu personajul, mi-a plăcut să scriu fiind inspirată de un actor, de o actriță .

Ideal este când ceva din personalitatea unui actor, una din fațetele lui, se potrivește cu un personaj încolțit în mintea mea, într-o poveste pe care doresc s-o spun, și care devine „a lui”.

Așa a fost cu INFRACTORII – și îmi amintesc exact momentul când s-a întâmplat. Eram la Frankfurt, în sala arhiplină de la Internationales Theater – pe scenă se juca „Taxi Blues”, una din piesele pe care le-am făcut împreună – și simțeam și vedeam cum publicul râdea și plângea, cum își ținea respirația, surprins și fermecat de rolul interpretat de DAN TUDOR. Umorul lui cald, candid și inteligent, vesel și trist în același timp, jucăuș și onest până la urmă, bun să-l pui pe rană… și ceva din toate acestea a reprezentat „scânteia“ care a dat viață, în mintea mea, personajului Chuck din comedia INFRACTORII: un „hoț“ cinstit, un prieten de nădejde, un clown trist și inimos, cineva care știe să te surprindă, să te întristeze și să te bucure în același timp, cu alte cuvinte – să te împace cu viața și să te ajute să trăiești. Mă bucur enorm de această nouă colaborare cu Dan, al patrulea spectacol după „Belvedere”, „Three O’Clock” și „Taxi Blues” – și sunt foarte recunoscătoare pentru echipa fantastică pe care a propus-o: ADA NAVROT, excelenta actriță a Teatrului Nottara, colegă de generație cu Dan, în care a găsit interpreta absolut ideală pentru rolul Victoria, Corina Grămoșteanu valoroasa scenografă, Vlaicu Golcea și Florin Fieroiu, autori ai muzicii și mișcării scenice a spectacolului – și ei parte a acestei echipe superbe de artiști de a căror colaborare sunt foarte onorată!

Cu bucurie și recunoștință și cu mult drag mă gândesc la ei toți și la acest spectacol care se naște pe scena Teatrului Dramaturgilor Români – și care sper că va putea fi un eveniment care să ajungă la inima publicului.”

ANA-MARIA BAMBERGER
Spectacolul INFRACTORII a primit „Premiul pentru cel mai bun spectacol” al Festivalului „Mircea Albulescu”, ediția VI, organizat de Teatrul „Mircea Albulescu” Câmpina (2018).

Related posts

Înscriere la cursuri