21 noiembrie 2024

DULCE ROMÂNIE – Concert extraordinar 27.11.2024, ora 19.00

Cumpără bilete

DULCE ROMÂNIE - Concert extraordinar

Miercuri, 27 Noiembrie 2024, ora 19:00, Sala Dalles

4 Stele de operă pe 27 noiembrie la Sala Dalles în concertul DULCE ROMÂNIE

Concertul DULCE ROMÂNIE reuneşte la Sala Dalles 4 solişti de operă apreciaţi în ţară şi peste hotare: alături de tenorul Ştefan von Korch, amfitrionul seriei Musical Extravaganza, vor fi baritonii Adrian Mărcan şi Fang Shuang şi soprana Cristina Oltean. Această formulă de 4 stele va dărui publicului cele mai frumoase file din poveștile muzicale românești, în acest concert ce onorează muzica autohtonă, de la operetă până la fermecătoare piese din Micul Paris, refrene pe care s-au scris poveștile de dragoste sau arii celebre. Acompaniază la pian Bogdana Grecova.

Potrivit tenorului Ştefan von Korch, în programul concertului dedicat Zilei Naţionale, se vor regăsi: “arii din operete românești, piesei de o inestimabilă sensibilitate, melodii de referință, din sfera clasică şi de dincolo de ea, într-un recital cu program integral în limba română, unic în an.”

Concertul Dulce Românie se integrează în poveştile pe portativ scrise de-a lungul anului 2024 la Sala Dalles, de tenorul Ştefan von Korch şi invitaţii săi, în seria de concerte Musical Extravaganza ce creează o punte între universul bogat al operei, cel spumos al operetei şi muzica contemporană.

Biletele sunt disponibile după cum urmează:
Pre-sale:
Vip – 120 lei
Categoria 1 – 100 lei
Categoria 2 – 70 lei

Full price
VIP – 140 lei
Categoria 1 – 120 lei
Categoria 2 – 90 lei

Despre protagonişti

** ŞTEFAN VON KORCH (Tenor)** (www.stefanvonkorch.com)

Cu o evoluţie exponențială, națională şi internaţională, Ştefan von Korch va încheia anul cu apariţii de marcă la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian şi la Sala Palatului ca invitat în concertul Aniversar 20 de ani de Craciun Vienez.. În perioada verii a debutat în Carmina Burana pe scena prestigiosului Festival Palermo Classica, a concert alături de Orchestra Reino de Aragon în Spania, a fost invitat în recital la Lipova Symphonic City Maria Radna open air şi este amfitrionul seriei de concerte Musical Extravaganza.
De la începutul anului a interpretat pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş lucrarea vocal simfonică Stabat Mater, una din bijuteriile repertoriului lui G. Rossini considerată o demonstraţie de virtuozitate pentru orice tenor şi lucrarea Lobgesang de F. Mendelssohn a performat în Carmina Burana la Craiova Summer Fest, dar şi la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban şi la Opera Română din Timişoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.

În decursul anului 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” şi “Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “I Puritani” (premieră naţională) “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.

În anul 2022 şi-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului “Traiano in Dacia,” de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca, iar palmaresul său mai include roluri în 3 premiere naţionale absolute: opera “I Puritani” la Opera Română din Cluj-Napoca (2016) unde a interpretat cea mai înaltă partitură scrisă pentru voce masculină, opera “La Sonnambula,” de Vicenzo Bellini (2018) şi prezenţa pe scena Sălii Radio din Bucureşti în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice “Messa di Gloria” de Rossini (2019).

Pe plan internaţional a concertat la Metropolitan Concert Hall Tokyo, Zhuhai Opera House, Nanjing Poly Grand Theatre şi Chongqing Grand Theatre, Opera Kaiserslautern Germania, Teatro Verdi Padua Italia, Sala de concerte a Academiei de Muzica Zurich, Teatrul National Bratislava.
A participat la cursuri „master-class” sub atenta îndrumare a unor prersonalităţi marcante precum: Ion Buzea (tenor de talie mondială), Giuseppe Sabbatini tenor-dirijor de talie mondială, Vasile Moldoveanu (tenor de talie mondială), Horiana Brănişteanu (soprană şi profesor universitar în Salzburg), pianistul-coach internaţional Vlad Iftinca, Ionel Voineag (canto Academia de Muzică din Bucureşti) şi soprana Mariana Nicolesco. A dobândit Marele Premiu la Concursul naţional de Lieduri Ionel Perlea dar a fost premiat şi la nivel internaţional în cocnursul “Alfredo Giacomotti.”

** ŞTEFAN VON KORCH (Tenor)** (www.stefanvonkorch.com)
Cu o evoluţie exponențială, națională şi internaţională, Ştefan von Korch va încheia anul cu apariţii de marcă, pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian în spectacolul “Invitaţie la Vals” şi la Sala Palatului, ca invitat de gaşă în concertul Craciun Vienez Aniversar 20 de ani de. În perioada verii a debutat în în Carmina Burana pe scena prestigiosului Festival Palermo Classica, a concertat alături de Orchestra Reino de Aragon în Spania a fost invitat în recital la Lipova Symphonic City Maria Radna open air şi de la începutul anului este amfitrionul seriei de concerte Musical Extravaganza, găzduite lunar în capitală.

Tot în decursul lui 2024 a interpretat pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş lucrarea vocal simfonică Stabat Mater de G. Rossini considerată o demonstraţie de virtuozitate pentru orice tenor şi lucrarea Lobgesang de F. Mendelssohn, a performat în Carmina Burana la Craiova Summer Fest, dar şi la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban şi la Opera Română din Timişoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.

În 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” şi “Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “I Puritani” (premieră naţională) “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.

În anul 2022 şi-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului “Traiano in Dacia,” de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca, iar palmaresul său mai include roluri în 3 premiere naţionale absolute: opera “I Puritani” la Opera Română din Cluj-Napoca (2016) unde a interpretat cea mai înaltă partitură scrisă pentru voce masculină, opera “La Sonnambula,” de Vicenzo Bellini (2018) şi prezenţa pe scena Sălii Radio din Bucureşti în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice “Messa di Gloria” de Rossini (2019).

**ADRIAN MĂRCAN (Bariton)**
Adrian Mărcan este bariton al Operei Naționale București cu o vastă activitate națională și internațională. A cucerit publicul cu interpretări pline de sensibilitate,profunzime și vigurozitate, iar printre rolurile sale de succes se numără Don Giovanni din „Don Giovanni ”, Figaro din „Bărbierul din Sevilla”, Contele Almaviva din „Nunta lui Figaro”, Marcello din „La Bohème,” Belcore din „Elixirul dragostei”, Enrico din „Lucia di Lammermoor”, Germont din ,, La Traviata”, Rodrigo di Posa din ,, Don Carlo”, Contele di Luna din ,, Il Trovatore ” sau Escamillo din „Carmen” etc.
Pe lângă activitatea artistică din țară, a susținut numeroase turnee în străinătate cu operele din Brașov, Cluj , Iași ,Craiova în țări cum ar fi : Germania , Austria, Italia, Norvegia ,Spania ,Olanda ,Albania, Marea Britanie, dar și în Japonia.

**FANG SHUANG – (Bariton)**
Fang Shuang a devenit un adevărat “răsfăţat al publicului” după ce a fost finalist în concursul Românii au talent în 2017, unde a obținut Golden Buzz cu melodia ,,Copacul,” şi a încântat cu ,,De-ai fi tu salcie la mal” şi ,,Of, inimioară!,” dezvăluindu-şi pasiunea pentru muzica românească veche.
Cariera sa pe scena lirică a început însă cu mult mai devreme, încă din 2013, când a devenit solist al Operei Comice pentru Copii, unde a interpretat: Malatesta din ,,Don Pasquale,” Peter (Tata) din ,,Hansel & Gretel,” Directorul din ,,Mam’zelle Nitouche” (Hapciu în Re Major), Pappacoda din ,,O noapte la Veneția,” Papageno din ,,Die Zauberflote” (Flautul Fermecat), Hook din ,,Peter Pan” şi Pimpinone din ,,Pimpinone”
Este absolvent al Universitaţii Naționala de Muzică din București, la clasa domnului Ionel Voineag și a doamnei Andreiana Geamănă-Roșca la acompaniament canto şi a unui master la secția canto clasic, însa marea sa pasiune rămân romanţele.

**Cristina Oltean – soprană**
Cristina Oltean este aplaudată pentru roluri precum Violettei Valery din La Traviata, Gilda din “Rigoletto”, Lucia din “Lucia di Lammermoor”, Donna Anna din “Don Giovanni”, Susanna din “Nunta lui Figaro”, Musetta din “La Bohème”, Adina din “Elixirul dragostei.” Solista abordează cu succes şi lucrări vocal simfonice precum Carmina Burana de Carl Orff, Misa în si minor de Bach, sau Oratoriul de Crăciun de Bach, dar şi lieduri sau muzică barocă.

**Bogdana Grecova (Pianist) **
Pianistă colaboratoare a Operei Naționale Bucureşti, atât în cadrul proiectelor stagiunii în curs, a Corului de Copii, cât şi alături de Studioul Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess”, în cadrul căruia a fost parte integrantă din proiectele “Opera Vie – Noaptea Muzeelor”, “Opera Labirint”, “Ziua României la Operă” – un recital de arii și lieduri românești pe scena mare a Operei Române, “Crăciunul Copiilor mari și mici” – Concertul Corului de Copii ONB, “Puccini Express”, “Callas Masterclass Oana Pellea”, “Vissi d’Arte”, Masterclass și Concertul participanților în cadrul Masterclass-ului cu soprana Elena Moșuc “Armonii de primăvară”, “Concertul Corului de copii RO-stalgii”.

Despre MUSICAL EXTRAVAGANZA
Concertele Musical Extravaganza aduc publicului bucuria întâlnirii cu nume de vârf ale scenei lirice, într-un cadru mai restrâns, ce oferă o perspectivă apropiată asupra actului artistic. Spectatorii sunt invitaţi să admire şi să descopere solişti de operă şi operetă şi să îi cunoască şi în ipostaze inedite, prin abordări fusion, ce îmbină clasicul şi contempranul, prin interpretări de tip cross over ale unor piese bine cunoscute, dar şi prin repere ale repertoriului operistic, totul într-o atmosferă selectă, completată de un acompaniament de cameră, ce pune în valoare interpreţii într-o lumină caldă şi personală.

Pentru a fi la curent cu evenimentele următoare din seria Musical Extravaganza vă invităm pe pagina Allegro Productions & Agency.

Alte articole

Înscriere la cursuri