22 noiembrie 2024

Workshop: Comunicare și Curaj

  • in curs de actualizare

Ceea ce pentru alții pare ușor și natural – să interacționeze cu oameni pe care nu-i cunosc sau să vorbească în fața unei săli pline, de exemplu – pe tine te sperie? Ți-e rușine să anulezi o comandă, să semnalezi o eroare? Taci atunci când primești reproșuri nemeritate, deși ți-ai fi dorit să poți răspunde? Ești timid/ă și ți-ai dori să prinzi mai mult curaj? 

Acest workshop se adresează persoanelor care își doresc să evolueze, să iasă din zona de confort într-o atmosferă relaxată și prietenoasă, să învețe ceva nou sau să cunoască oameni interesanți. 

Cum te schimbă în bine?   

  • Workshopul de Comunicare și Curaj te ajută să îți înțelegi și să îți controlezi emoțiile, pentru a putea susține o prezentare în fața unei audiențe sau, pur și simplu, pentru a îți susține în mod relaxat și convingător punctul de vedere atunci când este necesar.
  • Te ajută să conștientizezi de ce este atât de important să comunici cu energie și claritate și te învață despre comunicare.
  • Te ajută să ai mai multă încredere în tine.
  • Te ajută să te cunoști și să te înțelegi mai bine, pe tine, dar și pe cei din jur.
  • Întregul workshop este interactiv, informațiile fiind asimilate prin exerciții practice și se desfașoară pe parcursul a 8 ședințe săptămânale. 

Ce facem la workshop? 

  1. Meet and greet 

Aflăm unii despre ceilalți, învățăm unii de la ceilalți și povestim + elementul surpriză

  1. Cine și cum ești? 

Pentru a ne putea înțelege reacțiile și a comunica fără probleme cu ceilalți, trebuie să aflăm cât mai multe despre noi înșine: cum ne vedem, cum ne văd ceilalți, cum credem noi că ne văd ceilalți, cum putem modifica percepțiile 

  1. Atitudinea 

Esențială în absolut orice facem, atitudinea este cea care ne definește în ochii celorlalți. Este cea corectă? Ce înseamnă corect? Cum o putem schimba? 

  1. Comunicare 

Care sunt tipurile de comunicare și cum comunicăm? Ce putem schimba în bine? 

  1. Observă-i pe ceilalți 

De ce oamenii reacționează diferit la aceiași stimuli? Ce le justifică reacțiile și de ce a înțelege aceste motivații ne face viața mai ușoară și mai frumoasă? 

  1. Relațiile 

Trăim în societate, deci relaționăm. Interacționăm. Schimbăm între noi energie, informații, emoții. Cum ne afectează relațiile din viața noastră, de ce sunt uneori atât de greu de dus și cum putem schimba ceea ce nu ne face bine? 

  1. Distorsiunile cognitive 

Ce sunt, cum ne ajută dacă le identificăm, cum le educăm? 

  1. Cursul de final 

Secret   

Despre lectorul nostru :

Cu peste 15 ani de experiență academică și profesională, Miruna este prin definiție om de comunicare. Tehnicile învățate de-a lungul timpului și aplicate cu succes în diferite situații au fost acum integrate într-un workshop 100% interactiv și practic care își propune să îi ajute pe cei care doresc să își amelioreze abilitățile de comunicare să realizeze acest aspect într-un cadru relaxat și prietenos. Apreciată mai ales pentru interacțiunea facilă cu cei din jur, Miruna este o persoană caldă, atentă și veselă:

“Am observat de multe ori la mine însămi, dar și la cei din jur o dificultate în a transmite corect informații, în a comunica ce simt sau ce doresc. După ce am urmat diverse cursuri de-a lungul timpului și am învățat tehnici și concepte din domenii variate, am început să le aplic atât în relațiile mele cu ceilalți, cât și în relația cu mine însămi. Am prins curaj, am înțeles de ce uneori comunicarea greșită se traduce prin reacții care par nefirești, mi-am modificat percepții și perspective și am câștigat mai multă încredere în mine.”

 Acest workshop are ca scop exact acest lucru: să le facă bine celor care participă prin exersarea comunicării corecte, prin creșterea încrederii în propriile lor persoane și îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți.

 

 

 

Înscriere la cursuri