CURS DE PUBLIC SPEAKING
• Durată: 3 zile (teorie si practică)
• Perioadă desfășurare curs: 19 – 20 – 21 octombrie 2023
• Program: de la ora 18:00 la ora 21:00
• Taxa: 1.000 lei
• Lector: ADRIANA SĂFTOIU
• Debut curs: 19 octombrie 2023
• Nr. maxim de cursanti: 15
Partea teoretică:
Elemente din tematică:
- Cu ce scop comunici?
- Ce contează într-un discurs?
- Impactul vizual
- Condiții obligatorii
- Discursul persuasiv
- Limbajul trupului
- Ethos, Logos, Pathos
Partea practică:
- Susținerea unui discurs
- Feedback din partea audienței și a lectorului
Despre lectorul nostru:
ADRIANA SĂFTOIU este recunoscută în spațiul public ca unul dintre cei mai experimentați specialiști în domeniul comunicării publice și relații publice. A absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Bucuresti, secția română-spaniolă, cu un an de specializare in Literatura Comparată (1993), a fost jurnalist la Rompres si Mediafax (1993-1998), după care a făcut parte din echipa lui Radu Vasile, devenind purtător de cuvânt al Guvernului. Din 2000 până în 2007, lucrează cu Traian Băsescu, ca director de Cabinet al Ministrului Transporturilor, director al Biroului de presă al PD, coordonator al Departamentului de PR si relații cu media în cele trei campanii electorale – Primăria Capitalei 2000, 2004, Prezidențiale 2004.
Din decembrie 2004, este consilier prezidențial, purtător de cuvânt al Președintelui României. În aprilie 2007, demisionează și rămâne în mediul privat la propria firma de PR și comunicare. În 2007, publică “Vocile puterii”, carte care cuprinde experiența purtătorilor de cuvânt post-decembriști. În iulie 2008, acceptă propunerea PNL de a candida pentru Camera Deputaților și câștigă colegiul de pe prima poziție – vot uninominal. Perioada de campanie devine subiectul cărții “Jurnal de campanie”.
În februarie 2012, își dă demisia din Parlament, fiind singurul parlamentar care renunță la mandat, în semn de solidaritate cu cetățenii care cereau alegeri anticipate. Din 2012 până în 2016, când câștigă un nou mandat de deputat, colaborează, prin firma Strategist AS, cu diverse companii susținând traininguri de comunicare, public speaking, gestionarea situațiilor de criză. În 2015, publică “Cronică de Cotroceni”, devenind “bestseller” la Salonul Internațional de Carte Bookfest din mai 2015, fiind în top 5 cele mai vândute cărți și acordându-i-se premiul de excelență la Gala Premiilor Superscrieri.
Din 2021, este profesor asociat la Univeristatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Științe Politice, Filozofie și Științe ale comunicării unde predă cursul de comunicare strategică în domeniul securității. În martie 2022, publică “Simfonia Semnelor”, carte care reflectă preocuparea pentru comunitatea surzilor, în acest sens fiind și inițiatoarea legii prin care Limbajul semnelor române este recunoscut ca limba oficială a persoanelor surde.