21 noiembrie 2024

Conferință și concert de colinde „Sărbătoarea Crăciunului, Lumina Sufletului Nostru” 14.12.2022, ora 19.00

Cumpără bilete

Conferința „Sărbătoarea Crăciunului, Lumina Sufletului Nostru” și Concertul de Colinde susținut de Grupul Psaltic TRONOS
Conferențiar: Parintele Paroh VASILE IOANA

Miercuri, 14 decembrie 2022, ora 19:00, SALA DALLES

Invitată: Eugenia DOBOS, mezzosprană

În prag de Sărbători, vă pregătim momente emoționante prin cântările psaltice ale grupului „Tronos”, o muzică de înaltă vibrație sufletească ce leagă pământul de cer și oamenii laolaltă.
Grupul psaltic „Tronos” a fost înfiinţat în anul 1997 la iniţiativa părintelui Arhidiacon Mihail Bucă, protopsaltul Catedralei Patriarhale din București și este format, în special, din tineri teologi pasionaţi de muzica psaltică de tradiţie bizantină.
Sfintele slujbe, participările la diverse evenimente bisericești, concertele, repetiţiile numeroase, imprimările audio au fost prilejuri pentru membrii grupului atât să descopere și să aprofundeze tot mai mult cântarea psaltică – muzica de tradiţie a Bisericii Ortodoxe, cât și să ofere momente de Bucurie publicului larg.

Părintele Vasile Ioana este parohul bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi”, aflată în apropierea Centrului Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”. Părintele abordează teme de actualitate şi răspunde la frământările tinerilor legate de viața de zi cu zi. A participat la numeroase întruniri, conferinţe, dialoguri şi dezbateri. Conferinta ce va avea loc la Sala Dalles, cu tema: „Sărbătoarea Crăciunului, Lumina Sufletului Nostru” subliniază importanța sărbătorii Crăciunului pentru suflet.

Eveniment caritabil.
Preț bilet: 100 lei.
Încasările provenite în urma vânzării biletelor vor fi virate către Sectia de Onco-hematologie Pediatrică a I.C. Fundeni.
Suntem alături de Irene și secția de Onco-Hematologie a Institutului Clinic Fundeni!

Vă așteptăm la Sala Dalles!

Biletele pot fi cumparate online pe ticketstore.ro sau de la:

1. Casa de bilete a Teatrului Național de Opereta și Musical “Ion Dacian” – B-dul Octavian Goga Nr.1 (luni-vineri 12.00-19.00 și cu o ora înainte de spectacole sâmbătă și duminica)

2. Casa de bilete a Salii Dalles – B-dul Nicolae Balcescu Nr.18 (luni-vineri 10-17).

Alte articole

Înscriere la cursuri