Annick de Souzenelle, unul dintre cei mai cunoscuți antropologi ai fenomenului religios din sec. al XXI-lea și membru de onoare al GNSPY, lansează o nouă carte în România: “Mergi spre tine însuți” (editura Herald)
Miercuri, 2 noiembrie 2022, de la ora 18:00, vă invităm la conferința cu public, în care vom dialoga pe marginea ideilor cheie din această carte.
Conferința are loc cu doar 2 zile înainte ca autoarea să împlinească venerabila și extraordinara vârstă de 100 de ani!
Invitații speciali ai conferinței sunt:
D-na Florența Popescu-Simion – etnolog, cercetător la Institutul de Etnografie și Folclor “Constantin Brăiloiu” și cadru didactic asociat la Facultatea de Litere a Universității din București.
D-l Andrei Dorobanțu – unul dintre cei mai importanți fizicieni din România, vechi și onorat cercetător al Institutului de Fizică Atomică de la Măgurele.
Gazda conferinței : Mihai Laurențiu Gânj, filolog, traducătorul în limba română al cărții.
Conferința va fi însoțită de un stand de carte al editurii Herald, cu reduceri de 15%.